Bine ai venit!

Transformarea nu poate începe până nu devii conștient de ceva. De aceea, parte din procesul terapeutic se va axa pe conștientizarea trăirilor interioare, a traumelor, atât de la modă în epoca noastră și a obiectivelor la care uneori îți este și teamă să gândești.

Terapia, în mod particular este despre a crea un spațiu sigur în care să poți să trăiești emoțiile pe care nu ai putut să le trăiești atunci când s-au instalat, emoții cu privire la care nici nu ai habar că sunt încuiate într-un sertar al sufletului tău, uneori și el de negăsit.

Terapia este despre a descoperi și mai ales despre a dezactiva programele “pe pilot automat” pe care rulăm uneori toată viața, programe care de cele mai multe ori nu ne aduc niciun beneficiu nouă ca persoane, ba din contră.

În ultima instanța, Terapia este, dacă vreți  un instrument de antrenare a minții prin folosirea căruia veți ajunge să profitați la maximum de potențialul pe care îl aveți și de care cel mai adesea nu sunteți nici măcar conștienți.

Terapia este despre a ne elibera cu adevărat de ceea ne provoacă suferință, de ceea ce ne blochează, de ceea ce ne împiedică să ne atingem adevăratul potențial în viață, găsind mereu scuze și motive de amânare, de ceea ce ne împiedică să trăim împliniți, ne va ajuta să reușim, să îndrăznim să credem în visurile noastre, să nu ne mai temem de viață, să iubim fără a repeta programele familiale negative legate de cuplu, să avem o relație bună cu colegii, să comunicăm asertiv cu șefii, să ne iubim copiii pentru ceea ce sunt ei și nu pentru ceea ce am vrea noi să fie, să avem încredere în noi!

Terapia ne ajută să ne înțelegem comportamentul în diverse ipostaze, îndeosebi cele care nu ne sunt pe plac, nouă sau celor din jurul nostru, să înțelegem mecanismele de bază și procesele care ne influențează gândurile, ideile și sentimentele.

Aș putea spune, fără să greșesc că terapia încearcă să rezolve problemele omenești pornind de la a înțelege modul în care facem alegerile în materie de haine, parteneri, consumabile, prieteni, mașini, case, până la felul în care ne educăm copiii, ne tratăm pritenii și cunoscuții, ne trăim practic viața.

Terapia este o frumoasă poveste de dragoste, în care poți să crești, să te dezvolți, să fii tu însuți, în care zi după zi vei deveni tot mai bogat sufletește, poveste cu privire la care întotdeauna vei gândi frumos după ce va fi să se sfârșească.

 Aș părea arogantă dacă aș spune cu convingere care este momentul în care ar fi indicat să accepți să lucrezi cu un psihoterapeut, pentru că nu știu! Poate, așa cum spunea Octavian Paler ar fi să ceri sprijinul unui specialist atunci când “te doboară golul din jurul tău”, orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi!

Știu însă, că multe dintre persoanele care disprețuiesc sau denigrează terapia sunt, adesea tocmai acelea care ar avea cel mai tare nevoie de ea și mai știu, din proprie experiență că decizia de a urma un proces terapeutic este una dintre cele mai inspirate decizii pe care le putem lua de-a lungul vieții.

Ceea ce unora le aduce tristețe și deznădejde, altora le poate aduce zâmbetul pe buze sau să-i lase impasibili. Problemele existențiale, dificultățile relaționale, provocările legate de carieră, dificultățile financiare, provocările legate de sănătate, provocările legate de meseria atât de frumoasă de părinte (sau parenting cum se spune mai nou în popor), provocările legate de relația de cuplu, dacă o ai sau de de lipsa unei relații, sau de dificultățile legate în menținerea unei relații,  îi pot impacta pe unii, iar altora să li se pară că “așa este viața” și că în definitv nu se moare din atâta lucru. 

Așa este, poate nu se moară brusc, dar nici bine nu se trăiește. Credeți-mă! Pe cuvânt!

Eu personal, am trăit peste 25 de ani și nu mă refer la “prima tinerețe” fără să realizez de ce nu trăiesc, dacă pot spune așa. Fără să conștientizez, interiorizez și mai ales să conțin lucrurile care mă făceau să simt în permanență un gol interior indiferent de ceea ce viața mi-a oferit (și nu mi-a oferit puține), fără să conștientizez și să încerc să schimb ceva în tiparele mele de comportament care mă făceau să ajung de fiecare dată în același punct în care nu mă simțeam confortabil, fără să conștientizez pattern-urile după care funcționam, fără să mă pot bucura de viața aceasta atât de minunat de minunată (la fel ca și limba română) doar pentru că eu nu eram bine cu mine, nu aveam resurse din care să dau și celor din jur și uite așa, atât eu cât și oamenii dragi din jurul meu (familie, prieteni) sufeream zi după zi fără să știm că lucrurile ar putea să schimbe. De ce nu știam? Pentru că fac parte din generația în care mersul la terapeut ar fi putut fi catalogat drept un semn de „nebunie”, în majoritatea zonelor rurale  sau o risipă de bani în rândul celor născuți la bloc. Mai mult, nici nu mi-a trecut prin cap, o mare parte din viață, că un terapeut bun m-ar putea face să mă simt mai bine în viața mea, să mă bucur de tot ce mi se întâmplă, să fiu veselă și pozitivă, să mă bucur dimineața de simplu fapt că respir, că am un pat și un cearceaf moale (musai moale) în care mă pot odihni, fără să-mi dea vreo pastilă miraculoasă.